marți, 8 ianuarie 2008

Concertul De/Vision din Preoteasa

Să mă fac înţeleasă de la bun început: întârzierea postării asupra acestui concert nu a fost cauzată atât de boală cât a fost de o dezamăgire profundă din partea publicului. Nu cel prezent, cel absent. Într-o sală în care intram peste 700 lejer, dacă am fost 300 este bine, deşi şi 300 îmi pare un număr prea mare... Unde mai pui că bilete s-au vândut... vorba lui Mugur Mihăescu "căcălău, Măria Ta".

Încă un minus ar fi frigul în care au fost nevoiţi oamenii să-şi facă repetiţiile. Dar treacă de la noi, că barul era fix vis-a-vis de sală şi acolo era cald şi bine, mai ales lângă o bere (două, trei, vin, şampanie şi alte băuturi alcoolice).

Şi totuşi atmosfera a fost întreţinută cu înverşunare de mâna de fani bulgari veniţi la concert. Şi entuziasmul lor ne-a făcut şi pe noi să ne mai dezgheţăm şi să uităm că eram precum firişoare rare pe un gazon de întindere mare.

Iar băieţii de la De/Vision ne-au oferit un spectacol cum nu prea se cădea a fi ratat.
Vă mărturisesc cu mâna pe inimă că Steffen Keth sună live CA PE DISC!

Ce mi-a mai plăcut a fost faptul că au venit cu produsele lor şi că aceste produse au fost IEFTINE! Albume la 45-48RON fiecare, un DVD până în 60RON, tricouri la cel mult 54RON/bucata, şăpcălii milităreşti - 48RON pentru cui îi stă bine cu aşa ceva ;)
Eu nu m-am îndurat decât de un tricou, deşi trebuia să mă înfig în mai multe. Păcat că n-au adus din fiecare, par example cu albumul
Unversed In Love n-au venit. Că altfel îl aveam şi eu acum pe raft :D

Am avut un loc bun, fiind acreditată PHOTO :P (fiţe de Buftea, hehe) şi am reuşit să fac câteva fotografii destul de reuşite.

Câteva de la repetiţii:


~ Lars Baumgardt


~ Thomas Adam


~ Scena goală, după repetiţii

Câteva poze din timpul concertului:


~ Întreaga trupă în acţiune


~ Lars Baumgardt


~ Steffen Keth


~ Steffen Keth - blue version :P


~ Thomas Adam (sunt singura căreia i se pare că fotografia asta a ieşit foarte... patriotică?! :P)

25 de forografii (făcute de mine) + încă 2 sunt aici (link organizator).

După ce mi-am nenorocit spatele şi încheietura mâinii stângi, am avut parte de linişte şi pace sufletească la after-party-ul desfăşurat în barul de vis-a-vis de sală (ăla în care vă spuneam mai la început că era cald şi bine :P). Stai, ce prostii zic eu?! Pace sufletească?! Pey de la 12 (sau când s-a terminat concertul) şi până la 5 dimineaţa e bine dacă am stat locului 2 melodii!! Şi această vină îi aparţinu în totalitate Slapper-ului, care întotdeauna ştie cum să facă un playlist pe gustul nostru (pfff, mai ales al meu).
Să vă mai spun că la after-party a rămas şi trupa?! Nuuu, mai bine las pozele să vorbească :P


~ Eu cu Steffen Keth şi 2 sticle de bere :))


~ Eu şi Lars - zâmbăreţ rău băiatul :D


~ Ana (în roşu - unul din organizatori), eu, Bebe, Marius şi Cami alături de trupă (unii atenţi la aparat, alţii nu :P)


~ Eu, Ana şi trupa (cel dintre noi este managerul trupei, Ian)


~ Eu şi Thomas Adam


~ Răzvan alături de trupă (câtă seriozitate, nuh?!)


~ Asta mi se pare absolut bestială =)) (da, tipul în negru are "Placebo" pe tricou :P)


~
Oups, I think I said something wrong :))


~ Cami, Ana şi eu :D


~ Eu şi Răzvan (poetic look on him, nu-i aşa?!)


~ Unul din puţinele mele momente de pace sufletească (hahahaha)


~ Ştiţi ce e ăsta? Vă spun eu, este degetul mijlociu al lui Steffen obturând fotografului o încercare de a-l poza pe colegul lui de trupă, Thomas :))


~ Eu şi DJ Shunt :D (also known as one of the few Bulgarian fans)


~ Şi termin şirul afişărilor cu o poză alături smukinicul meu :)

Restul dezmăţului se află aici (photobucket link - peste 200 de fotografii!!).

Colac peste pupăză, ne vedem la Camouflage, peste 11 zile :D

Peace!!

5 comentarii:

locke spunea...

Poze minunate as always!:)

kaleid spunea...

Thank you :)

Anonymous spunea...

Tu esti si pe lux noctis, pe forum,nu?
Vad ca il stii pe psihedelicul....
pozeaza-l,fa-l vedeta :)

kaleid spunea...

Haha, da, sunt "kaleid" de acolo (si nu numai).

Am sa, il trag de mana sambata asta la un party dM :))

Octombriee spunea...

foarte.. foarte fain!!!

bravo.. 8->

 
template by suckmylolly.com flower brushes by gvalkyrie.deviantart.com